LOADING

Type to search

Fast Print Cluj Story

Business Interviu

Fast Print Cluj Story

Pack Romania octombrie 4, 2018
Share

Fast Print Cluj şi-a extins capacităţile printr-o investiţie nouă

Un Komori 3550 face parte din parcul de utilaje al companiei ardelene mai nou. Această prezenţă este menită să păstreze standardele de calitate şi viteză pentru care este cunoscută firma şi să chiar să le ducă la nivelul următor. Am discutat cu reprezentanţii companiei în primul rând despre companie în sine şi despre experienţa pe care au dobândit-o în piaţa unde activează de mai bine de un deceniu. Nu în ultimul rând, printre subiectele de discuţie a trebuit să se numere şi decizia de a se dota cu acest echipament şi despre impactul pe care această mişcare îl va avea pentru firmă pe viitor.

Care este, pe repede înainte, povestea FastPrint?

Suntem pe piaţă din 2002. Am început cu o firmă de pre-press care funcţionează în continuare şi care se numeşte Digital Dreams. În 2006 am lansat Fast Print şi am trecut la tipar digial, făcând în continuare şi pre-press. O firmă datornică şi care intra în insolvenţă ne-a oferit utilajele de tipar şi finisare, am mai investit şi noi circa 20 000 sau 30 000 euro. Nu ne simţeam foarte pregătiţi, dar am preferat ca în loc să pierdem o astfel de sumă mai bine să investim tot atât şi avem maşinile noastre.

A fost o decizie bună?

Pot să spun că a fost o decizie luată cu folos, care s-a văzut în evoluția noastră ulterioară. Compania noastră nu are un rulaj foarte mare, momentan situându-se în jurul valorii de 200.000 euro pe an. Odată cu această achiziție sperăm să înregistrăm creșteri ale cifrei de afaceri.

Cum vă raportați la tehnologia digitală de imprimare?

Odată cu programul Start-up Nation, căruia noi îi spunem în glumă prima casă, foarte mulţi şi-au achiziţionat echipamente de imprimare digitală. Am auzit de agenţii de turism care şi-au cumpărat astfel de echipamente. După care vin la noi să ne ceară servicii de finisare. Un produs tipărit are nevoie de o finisare bună pentru a ieși în evidență. Secretul e finisarea, nu tipăritul, iar ei au doar maşini de tipar.

Credeți că există părți negative ale acestui program?

O mulţime de firme şi-au luat maşini, dar nu aveau clienţi. Aşa că au mers pe preţuri de dumping. Nu același lucru se întâmplă în cazul unei firme care are tradiţie în piaţă. Înainte existau programele de ajutor de tip minimis, dar aveau alte condiții. De exemplu, puteai să iei inclusiv maşini second-hand cu preţ până în 200 000 euro. Programele de finanţare sprijinite de stat au făcut bine, în unele cazuri, dar au dereglat mecanisme ale pieței.

Cum aţi ajuns la achiziţia actuală? 

Komori 3550

Astăzi, toată lumea vrea repede. Vrea repede, bine şi ieftin. Atunci, am zis să facem această investiţie în această maşină de top. Echipamentul l-am luat de la Komori, iar suportul îl primim de la Printman, cu care avem un parteneriat foarte bun.

Cam cât la sută din ce tipăriţi vindeţi direct şi cât prin intermediari?

Sincer, după 2008 am început să evităm intermediarii. Am rămas cu o mulţime de datorii neachitate de la agenţii care s-au desfiinţat. Acum vedem că încep să se reinventeze, să se redenumească. Noi lucrăm cu două, trei agenţii mari, serioase, care ştim că ne plătesc şi, mai important, plătesc la termenul stabilit. În general clienții noștri cunosc faptul că reacționăm foarte repede la cererile lor și că livră în timp scurt și de aceea apelează la noi. Viteza este unul din atributele noastre, nu degeaba ne numim Fast Print. O singură mențiune: nu în detrimentul calităţii.

Odată cu această nouă investiţie v-aţi gândit să mai investiţi şi în finsare?

Am şi făcut acest pas, prin achiziționarea unui colator. Maşină de fălţuit aveam deja, la fel şi de capsat şi de tăiat. Ne gândim să luăm o maşină de înfoliat automată. Oricum, de când s-a auzit că am instalat acest echipament, despre care se ştie că e productiv, am început să primim cereri de ofertă din piaţă de la alte tipografii. Chiar am tipărit pentru nişte tipografii care nu puteau tipări nici la calitatea, nici la viteza şi nici la mărimea utilajului nostru.

Activați pe o piață foarte concurențială și ați avut curajul de aface o investiție consistentă. Credeți că în anii următori cererea va creşte?

Nu. Piaţa este în scădere. Însă, toată lumea vrea viteză şi calitate. Iar noi oferim viteză şi calitate, am dovedit asta şi în ţară, şi în străinătate. Avem, de asemenea, echipamentele noastre, nu prea este nevoie să apelăm în alte părţi. Specializarea noastră a fost până acum bazată pe lucrările mici şi rapide, mai ales din zona aplicațiilor care țin de domeniul artei, dar după achiziţia acestui echipament putem să lucrăm şi cu tiraje mai mari.

 

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *