LOADING

Type to search

O treime din producători optează pentru imprimarea 3D la ambalaje-prototip

Ambalaj Analiză Stiri Trend

O treime din producători optează pentru imprimarea 3D la ambalaje-prototip

Romulus Cristea aprilie 21, 2019
Share

Ritmul anual de creștere, la nivel global, al industriei de imprimare 3D va depăși 80%

Tehnologia de imprimare 3D nu este una nouă, ea fiind pusă la punct încă din anii ’80.
Singura problemă care a existat și încă mai persistă în utilizarea tehnologiilor 3D de imprimare a fost una legată de costurile de proiectare, de materialele utilizate și de nivelul de finisare. În ultimii ani, tehnologia a devenit accesibilă inclusiv la nivel casnic, iar aplicațiile pentru industria ambalajelor nu lipsesc.

Tehnologii pentru suprafețe netede

Studiile recente realizate de specialiștii din domeniu relevă faptul că, deocamdată, tehnologia de imprimare 3D nu are un impact consistent în industria ambalajelor. În schimb, dezvoltarea tehnologică agresivă a tehnologiei de imprimare tridimensională și disponibilitatea acesteia la un nivel din ce în ce mai accesibil va determina producătorii de ambalaje (ca de altfel și ceilalți producători industriali) să reconsidere impactul dezvoltării acestui domeniu pentru anii care urmează.
O sinteză a situației actuale a imprimării 3D a fost foarte bine exprimată de un producător de ambalaje chestionat în cadrul unei evaluări-studiu realizată de publicația Packaging Digest printre producătorii specializați: „Imprimantele 3D folosite pentru realizarea de prototipuri pentru ambalaje ar trebui să dispună de o tehnologie care să asigure suprafețe foarte netede și o producție de calitate. Nu toate imprimantele 3D disponibile în prezent, au capacitatea să realizeze astfel de suprafețe”.

Imprimante 3D pentru ambalaje-prototip

O treime din producătorii de ambalaje intervievați în cadrul chestionarului realizat de Packaging Digest au răspuns că utilizează deja imprimarea 3D pentru realizarea de ambalaje-prototip. Interesant este faptul că de două ori mai mulți producători de ambalaje decât numărul celor care au afirmat că utilizează deja imprimarea 3D au afirmat că, în într-un interval de unul-doi ani intenționează să integreze această tehnologie în cadrul întreprinderilor.

De asemenea, studiul a mai consemnat faptul că aproape jumătate dintre cei care au susținut că folosesc imprimarea 3D la realizarea ambalajelor-prototip preferă să utilizeze propriile imprimante decât să externalizeze această activitate.
Cei mai mulți producători de ambalaje au sugerat că tehnologia ar deveni extrem de interesantă pentru industrie dacă imprimarea 3D ar permite realizarea unor ambalaje din plastic transparent, mai ales dacă discutăm pentru început, de producții mici care sunt costisitoare prin tehnologiile convenționale (termoformare, suflare etc.)

Reciclare și modelare pentru 40 de materiale

Pentru următorii zece ani, experții estimează că ritmul de creștere anual al pieței imprimării 3D va ajunge la 83%. Se spune despre imprimarea 3D că este tehnologia care va aduce o nouă revoluţie industrială. Imprimantele actuale permit utilizarea şi modelarea a peste 40 de materiale.
În ultimele luni, mai multe companii din întreaga lume au anunţat faptul că dispun de imprimante ultraspecializate care pot prelucra metale. Imprimarea 3D a devenit aproape banală, dacă ne referim la realizarea unor piese din material plastic destinate industriei auto sau chiar la aplicaţiile din industria alimentară sau de ambalaje.
Altă aplicație recentă anunțată și care are legătură tot cu industria ambalajelor se referă la reciclarea ambalajelor din plastic. În cadrul unui proiect denumit Perpetual Project, specialiștii au realizat o instalație de reciclare care utilizează direct deșeurile din plastic pentru a produce cu tehnologie 3D noi produse.(Romulus Cristea)

Tags:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *