LOADING

Type to search

Uniunea Europeană nu reușește să recicleze decât 17% din deșeurile de plastic

Ambalaj Analiză Featured Stiri studiu

Uniunea Europeană nu reușește să recicleze decât 17% din deșeurile de plastic

Romulus Cristea decembrie 16, 2019
Share

Țările membre ale Uniunii Europene trebuie să îmbunătățească gestionarea deșeurilor, în special a celor din plastic și a deșeurilor electronice, și să recicleze mai mult pentru a limita impactul negativ asupra mediului înconjurător.

„Uniunea Europeană trebuie să găsească modalitățile prin care să își trateze deșeurile plastice într-o manieră respectuoasă cu mediul, de exemplu prin creșterea reutilizării și reciclării”, a subliniat Agenția Europeană de Mediu (EEA).
Conform raportului prezentat de EEA, într-un singur an UE produce 30 milioane de tone de deșeuri plastice, dintre care doar 17% sunt reutilizate sau reciclate. Aceasta în condițiile în care, în 2017, cererea de plastic în cele 28 de state membre UE, plus Elveția și Norvegia, s-a ridicat la 51 milioane tone, utilizate în principal pentru ambalaje și construcții.
„O proastă gestiune a deșeurilor plastice are efecte negative asupra mediului înconjurător și a climei, în special bucățile de plastic și microparticulele de plastic din râurile și oceanele din întreaga lume”, susține EEA.
La începutul lui 2019, UE exporta în fiecare lună aproximativ 150.000 de tone de plastic. Această cifră era de două ori mai mare în anul 2016, cu 300.000 de tone exportate în fiecare lună, în principal spre China și Hong Kong, care între timp au restricționat importurile de deșeuri și le-au reorientat spre alte țări asiatice unde tratarea deșeurilor este mai puțin controlată.
Reciclarea poate garanta o valorizare eficientă a componentelor electronice și o limitare a efectelor asupra mediului, estimează EEA, care citează un studiu norvegian din anul 2016 care sugerează că reciclarea unui singur telefon mobil permite economisirea echivalentului unui kilogram de CO2. (Romulus Cristea)

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *